Relatii internaţionale şi mobilităţi

Deschiderea internaţională promovată constant de UAUIM după 1990, aprecierile obţinute din partea unor instituţii şi organizaţii prestigioase, au stimulat menţinerea ofertei educative la un nivel înalt, în consonanţă cu cele mai bune practici din spaţiul european al învăţământului superior de arhitectură.

UAUIM întreţine relaţii de colaborare cu peste 40 de şcoli de arhitectură din Europa, Asia, America Latină şi SUA. Programele TEMPUS şi ulterior SOCRATES/ERASMUS au facilitat schimburi de studenţi şi cadre didactice cu peste 30 şcoli de arhitectură. Numai în ultimii patru ani, mai mult de 350 studenţi au beneficiat de mobilităţi internaţionale de studiu şi stagii de practică în birouri de proiectare din numeroase ţări din Europa, Asia, Africa, America de Nord şi de Sud.

UAUIM este membră a următoarelor asociaţii internaţionale:

European Association for Architectural Education Asociaţia Europeană a Şcolilor de Arhitectură (AEEA)

Asociaţia Şcolilor de Urbanism din Europa (AESOP)

Asociaţia Internaţională pentru Schimburi de Practică Studenţească (IAESTE)

Asociaţia Europeană a Universităţilor (EUA)

Asociaţia Internaţională a Universităţilor (IAU-UNESCO)

Asociaţia Europeană a Studenţilor din Arhitectura Peisageră (ELASA)

Convenţia Şcolilor de Arhitectură şi Urbanism din sudul Franţei şi Europa de Est

De asemenea, UAUIM colaborează cu Institutul European pentru Arhitectură şi Urbanism în pregătirea postuniversitară a specialiştilor în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului.

Evaluarea proiectelor de absolvire de către jurii internaţionale a devenit o practică curentă. Diploma de arhitect conferită de UAUIM este recunoscută internaţional. Ministerul Culturii din Franţa a recunoscut încă de la mijlocul anilor ’90 diploma de arhitect emisă de UAUIM.

In 1998, 2001 şi 2007, Facultatea de Arhitectură a trecut prin mai multe evaluări periodice efectuate de echipe de specialişti ai RIBA (Royal Institute of British Architects); ultima evaluare a reconfirmat, fără nici o recomandare, validarea calificării conferite.

In septembrie 2008 Facultatea de Arhitectură a fost evaluată cu succes de către Grupul de coordonare-experţi pentru calificările profesionale, din cadrul Comisiei pentru acreditarea profesiilor reglementate (arhitectură, medicină, avocatură) a Consiliului Europei, având drept consecinţă recunoaşterea calificării conferite şi libera circulaţie a absolvenţilor săi în spaţiul european, în conformitate cu Directiva 2005/36/CE şi Directiva 2006/100/CE.

ACORDURI BILATERALE

Lista universitatilor cu care UAUIM are acorduri academice bilaterale de cooperare (mobilitati de cadre didactice si studenti, evenimente comune, cercetare):


ERASMUSProgramul Erasmus

LLPProgramul de învăţare pe tot parcursul vieţii

IAESTEIAESTE Romania


site creat de studio bit